joi, 18 octombrie 2012

Ajutor pentru 20 de copii din parohia Mânzaţi, Protopopiatul Bârlad

Enoriaşii din parohia Mânzaţi-Ibăneşti, Protopopiatul Bârlad, oferă o dată pe lună o masă caldă copiilor săraci. Acţiunea filantropică are loc în aşezământul social al parohiei şi a fost iniţiată de pr. Ionuţ Dima de la Ibăneşti, informează „Ziarul Lumina”.

În parohia 'Sfântul Nicolae' - Mânzaţi, Protopopiatul Bârlad, a fost ridicat în anul 2006 un aşezământ social pentru derularea programelor sociale şi organizarea de agape creştine. Aici iau masa o dată pe lună, la marile sărbători şi la hramul bisericii 20 de copii care provin din familii nevoiaşe. Anul acesta, aşezământul social a fost extins pentru a fi amenajată o bucătărie dotată cu toate cele necesare. Programul de ajutorare a copiilor săraci a început în urmă cu doi ani şi se desfăşoară pe baza voluntariatului oferit de femeile din parohie. Produsele pentru pregătirea hranei sunt oferite de enoriaşii din parohie. Programul social este iniţiat şi coordonat de pr. Ionuţ Dima de la parohia Ibăneşti, care suplineşte parohia Mânzaţi. 'La biserica parohiei Mânzaţi vin foarte mulţi copii la sfintele slujbe. Ei provin din familii dezorganizate sau cu o situaţie materială precară. Văzând că se bucură când primesc prinoase de la enoriaşii parohiei, am considerat că este oportun să oferim o masă caldă. Copiii au fost selectaţi în urma unor anchete sociale realizate împreună cu membrii Consiliului parohial. Pe viitor, dacă vom avea sprijinul Primăriei Ibăneşti şi al sponsorilor, numărul copiilor care vor primi hrană va creşte. Astfel dorim să oferim hrană unui număr de 40 de copii, de două ori pe lună', a explicat pr. Ionuţ Dima. 

Trupă de teatru în cadrul grupului de cateheză

Comuna Ibăneşti este situată în judeţul Vaslui, la aproximativ 30 de kilometri de Bârlad, la poalele unor dealuri semeţe, acoperite în mare parte de codri, care dau o notă foarte plăcută acestei zone. Cuprinde satele Ibăneşti, Puţul Olarului şi Mânzaţi. Părintele Ionuţ Dima este preot paroh la Ibăneşti din luna octombrie a anului 2006. La Ibăneşti există o biserică din anul 1934 care deserveşte nevoiele spirituale pentru cele 200 de familii de credincioşi. Între anii 1991-1992, la acest sfânt lăcaş, aflat sub ocrotirea Sfântului Nicolae şi a Sfântului Gheorghe, s-a refăcut structura de rezistenţă a bisericii şi s-a reparat şi curăţat pictura. În anul 2005 s-a schimbat integral acoperişul, deoarece era degradat şi ploua în biserică. La biserica de la Ibăneşti s-au achiziţionat străni noi, sculptate din stejar, s-au turnat trotuare în jurul bisericii, s-a tencuit decorativ exteriorul, iar în prezent se lucrează la gardul de împrejmuire a cimitirului şi a bisericii parohiale. Parohia Ibăneşti este inclusă în Proiectul 'Alege Şcoala!', iar la parohia Mânzaţi există două familii care beneficiază de programul 'Braţele părinteşti', care se derulează prin intermediul Sectorului social-filantropic şi misionar al Episcopiei Huşilor. Parohia Ibăneşti are un parteneriat cu Şcoala Ibăneşti, în cadrul căruia sunt organizate pelerinaje la mănăstiri sau obiective turistice. 'De când am venit în parohie, am căutat să intensificăm programul liturgic, acţiunile social-filantropice şi catehetice la nivelul parohiei. Ne-am axat pe tinerii parohiei, cooptându-i în diferite programe catehetice naţionale, dar şi parohiale. În cadrul grupului de cateheză, care cuprinde peste 40 de copii, s-a înfiinţat trupa de teatru 'Micii evanghelişti'. Membrii trupei de teatru prezintă scenete cu ocazia hramului bisericii, la sărbătoarea Naşterii Domnului şi la Învierea Domnului. Copiii noştri au câştigat locul al II-lea la Concursul 'Copilul învaţă iubirea lui Hristos', însă câştigul lor cel mai mare a fost descoperirea dragostei faţă de aproapele aflat în suferinţă şi mai ales în singurătate, proiectul nostru adresându-se bătrânilor singuri şi bolnavi din parohie', a spus pr. paroh Ionuţ Dima. 

Reparaţii şi dotări cu obiecte liturgice la biserica din Mânzaţi

Din luna februarie a anului 2007, pr. Ionuţ Dima suplineşte parohia 'Sfântul Nicolae' - Mânzaţi. Satul Mânzaţi este situat la cinci kilometri de Ibăneşti şi are în componenţă două biserici. Prima, unde sunt oficiate sfintele slujbe, datează din anul 1887, iar a doua a fost ridicată în anul 1761 şi se află în stare de degradare, fiind monument istoric. Parohia Ibăneşti mai are în componenţă filia Sfinţii Arhangheli - Puţu Olarului. În acest cătun există o biserică din 1968. Lucrările de reparaţii la acest sfânt lăcaş au început în anul 2008, când a fost racordat la energie electrică. 'Tot atunci s-a decopertat acoperişul, s-au tencuit pereţii şi s-au întărit cu plasă de Buzău. Acum suntem în faza de achiziţionare a unor icoane, întrucât biserica nu este foarte mare. La bisericile parohiilor Ibăneşti şi Mânzaţi s-au realizat tencuielile exterioare şi s-a vopsit acoperişul', a amintit pr. paroh Ionuţ Dima.

Articol aparut si preluat din cotidianul ,,Ziarul Lumina"