miercuri, 5 iunie 2013

Întâlnire de 10 ani la Seminarul din Huşi

Absolvenţii promoţiei 1998-2003 a Seminarului Teologic Liceal „Sfântul Ioan Gură de Aur“ din Huşi, judeţul Vaslui, s-au reîntâlnit duminică, 2 iunie, la 10 ani de la absolvire. Tinerii care păşeau acum 15 ani în şcoala teologică de la Huşi s-au revăzut cu Preasfinţitul Corneliu, Episcopul Huşilor, fost diriginte şi profesor, dar şi cu alte cadre didactice de la seminar.
A treia promoţie de absolvenţi ai Seminarului Teologic Liceal Ortodox de la Huşi, continuatorul vechii instituţii de învăţământ desfiinţate în 1932, a poposit din nou la Catedrala episcopală din vechiul oraş de lângă Prut, un loc binecuvântat de Dumnezeu prin ctitorii ştefaniene şi oameni de o credinţă statornică şi lucrătoare. Generaţii întregi de preoţi s-au format în această şcoală teologică reînfiinţată în 1996, de episcopul Ioachim Mareş. Anii de studiu au însemnat pentru fiecare tânăr teolog un timp al plămădirii vocaţionale şi al dobândirii de cunoştinţe teologice atât de necesare pentru misiunea pastorală.
Cei 15 absolvenţi care au răspuns chemării venite din partea Seminarului Teologic din Huşi au resimţit emoţiile din prima zi de şcoală, trăirile duhovniceşti de la slujbele oficiate la Catedrala episcopală, de la orele de curs, de la discuţiile teologice cu profesori şi cu duhovnici precum arhimandritul Mina Dobzeu, bucuria momentelor de recreaţie şi, desigur, tensiunea tezelor şi a  examenelor.
Întâlnirea de 10 ani nu putea să înceapă decât prin Sfânta Liturghie, iar cei 11 preoţi din cei 15 absolvenţi prezenţi au format un sobor slujitor, alături de o parte dintre foştii profesori. Soborul a fost condus de PS Episcop Corneliu, iar la sfânta slujbă a fost pomenit şi Dan Andronachi, unul dintre absolvenţii chemaţi la Domnul înainte de vreme.

Chemarea preoţiei

La sfârşitul Sfintei Liturghii, PS Episcop Corneliu i-a felicitat pe oaspeţii veniţi de la parohii sau din alte locuri unde slujesc în ogorul Domnului, pentru frumoasa aniversare. „Acum 15 ani păşeaţi în această şcoală simţind chemarea lui Dumnezeu de a vă pregăti pentru preoţie. O mare parte dintre dumneavoastră sunteţi acum slujitori ai lui Hristos, iar ceilalţi trebuie să fiţi conştienţi că Dumnezeu vă cheamă să deveniţi slujitori ai sfântului altar“, a subliniat PS Corneliu.
Cuvântul de mulţumire din partea absolvenţilor a fost rostit de pr. Grigorie Moraru, iar ierarhul şi profesorii au primit flori şi daruri. Între profesorii prezenţi, amintim pe fostul director pr. Constantin Busuioc, dar şi pe actualul conducător al instituţiei, pr. Andrei Zăgan. A urmat lecţia festivă de la seminar, unde s-a vizionat un videoclip din 2003, de la ziua de absolvire. Strigarea catalogului a readus emoţiile trăite la orele de curs şi a împrospătat memoria fiecăruia despre colegi, profesori şi momente importante. Atât PS Episcop Corneliu, cât şi profesorii le-au urat absolvenţilor sănătate, putere de muncă şi responsabilitate în chemarea primită, alături de familiile lor. Sărbătoarea s-a încheiat cu masa festivă de la Mănăstirea „Dimitrie Cantemir“ din apropierea oraşului, unde fiecare absolvent a avut posibilitatea să-şi prezinte realizările pe plan misionar, familial sau academic.

marți, 19 martie 2013

Centru educaţional pentru şcolarii din Bârlad


La Biserica „Învierea Domnului“ şi „Sfânta Ecaterina“ din Bârlad a avut loc duminică, 17 martie 2013, inaugurarea Centrului educaţional creştin-ortodox „Cetatea Sfântului Voievod Ştefan cel Mare“. 
Evenimentul a debutat cu slujba de Te Deum, oficiată de pr. Vasile Lăiu, protopop al Protopopiatului Bârlad, alături de un sobor de preoţi. Au participat copiii, însoţiţi de părinţii lor, care vor fi beneficiarii centrului. Acest proiect a fost iniţiat de prof. Bogdan Cânepă şi de prof. Elena Cristina Cânepă, având binecuvântarea Preasfinţitului Corneliu, Episcopul Huşilor. 
 
Centrul educaţional de zi pune accent pe educaţia creştin-ortodoxă, activitatea acestuia derulându-se în parteneriat cu parohiile şi şcolile din Bârlad. Acesta va funcţiona în regim „şcoală după şcoală“ cu ajutorul voluntarilor recrutaţi din rândul preoţilor, profesorilor pensionari şi credincioşilor care pot ghida elevii pe o anumită disciplină sau într-o anumită activitate practică. „Se doreşte ca elevii să găsească sprijin pentru pregătirea temelor, consiliere duhovnicească, cursuri suplimentare de dezvoltare a simţului artistic, cunoaşterea naturii, a istoriei, a literaturii, a vieţilor sfinţilor s.a. Scopul centrului este acela de a-i îndepărta pe tineri şi copii din faţa televizoarelor şi a calculatoarelor. Astfel, ei se vor obişnui cu studiul, lectura, gândirea critică, urmând să le fie prezentate modelele adevărate care lipsesc din lumea audio-vizualului. Pe viitor, se intenţionează ca centrul să organizeze excursii, plimbări, vizite, pelerinaje, conferinţe, difuzări de filme educative s.a.“, a spus pr. Ionuţ Dima, care face parte din grupul de iniţiativă al proiectului. 
 
Centrul funcţionează în spaţiile oferite de parohiile „Învierea Domnului“ şi „Sfântul Spiridon“ din Bârlad, între 8:00-20:00 (în timpul anului şcolar), adresându-se tuturor copiilor şi tinerilor cu vârsta între 2 şi 20 de ani din Bârlad. În cele două săptămâni de când funcţionează acest centru, s-a format un colectiv didactic care îi îndrumă pe cei 35 de copii. Preşedintele onorific al Centrului educaţional creştin-ortodox „Cetatea Sfântului Voievod Ştefan cel Mare“ este pr. Petru Giuşcă, parohul parohiei „Învierea Domnului“, iar coordonatorii proiectului sunt prof. Dumitru Mihalache şi prof. Didu Clapon. 
 
Ideea proiectului este inspirată din experienţa pozitivă a unor credincioşi care au organizat centre de zi precum Aşezământul „Sfântul Spiridon“ din Galaţi sau Şcoala Brâncovenească din Constanţa.

Articol aparut si preluat din cotidianul ,,Ziarul Lumina"



 

vineri, 25 ianuarie 2013

Activitati de Craciun

Fotografii din cadrul piesei de teatru ,,Ceasul Alegerii", in care se prezinta contextul istoric in care s-a nascut Iisus Hristos, piesa pusa in scena de catre copii Scolii Gimnaziale Nr.1 din satul Ibanesti.

Actorii din piesa:

Slujitorul palatului regal: Rebegea Alin     -Ibanesti;
Eliazar, marele preot:      Nedelcu Robert  -Putu-Olarului;
Marcus, soldatul roman:     Marcu  George   -Ibanesti;
Irod, imparatul Iudeii:         Copilu Denis      -Ibanesti;
Cei trei magi:                     Pletea Elvis, Geagu Alexandru-Ibanesti, Iacomi Silviu- Manzati;
Dreptul Iosif:                     Popa George        -Ibanesti;
Fecioara Maria:                 Bejenaru  Maria   -Putu-Olarului;
Ingerul:                              Copilu   Miruna   -Ibanesti;

                                                          Cei trei magi de la Rasarit
Eliazar si Marcus
                                                                 Marcus si Irod

                                                                            Irod

                                                                Familia Sfanta si Pruncul
                                                                 Inchinare magilor
                                                                       Darurile magilor
                                                                    Magii


joi, 18 octombrie 2012

Ajutor pentru 20 de copii din parohia Mânzaţi, Protopopiatul Bârlad

Enoriaşii din parohia Mânzaţi-Ibăneşti, Protopopiatul Bârlad, oferă o dată pe lună o masă caldă copiilor săraci. Acţiunea filantropică are loc în aşezământul social al parohiei şi a fost iniţiată de pr. Ionuţ Dima de la Ibăneşti, informează „Ziarul Lumina”.

În parohia 'Sfântul Nicolae' - Mânzaţi, Protopopiatul Bârlad, a fost ridicat în anul 2006 un aşezământ social pentru derularea programelor sociale şi organizarea de agape creştine. Aici iau masa o dată pe lună, la marile sărbători şi la hramul bisericii 20 de copii care provin din familii nevoiaşe. Anul acesta, aşezământul social a fost extins pentru a fi amenajată o bucătărie dotată cu toate cele necesare. Programul de ajutorare a copiilor săraci a început în urmă cu doi ani şi se desfăşoară pe baza voluntariatului oferit de femeile din parohie. Produsele pentru pregătirea hranei sunt oferite de enoriaşii din parohie. Programul social este iniţiat şi coordonat de pr. Ionuţ Dima de la parohia Ibăneşti, care suplineşte parohia Mânzaţi. 'La biserica parohiei Mânzaţi vin foarte mulţi copii la sfintele slujbe. Ei provin din familii dezorganizate sau cu o situaţie materială precară. Văzând că se bucură când primesc prinoase de la enoriaşii parohiei, am considerat că este oportun să oferim o masă caldă. Copiii au fost selectaţi în urma unor anchete sociale realizate împreună cu membrii Consiliului parohial. Pe viitor, dacă vom avea sprijinul Primăriei Ibăneşti şi al sponsorilor, numărul copiilor care vor primi hrană va creşte. Astfel dorim să oferim hrană unui număr de 40 de copii, de două ori pe lună', a explicat pr. Ionuţ Dima. 

Trupă de teatru în cadrul grupului de cateheză

Comuna Ibăneşti este situată în judeţul Vaslui, la aproximativ 30 de kilometri de Bârlad, la poalele unor dealuri semeţe, acoperite în mare parte de codri, care dau o notă foarte plăcută acestei zone. Cuprinde satele Ibăneşti, Puţul Olarului şi Mânzaţi. Părintele Ionuţ Dima este preot paroh la Ibăneşti din luna octombrie a anului 2006. La Ibăneşti există o biserică din anul 1934 care deserveşte nevoiele spirituale pentru cele 200 de familii de credincioşi. Între anii 1991-1992, la acest sfânt lăcaş, aflat sub ocrotirea Sfântului Nicolae şi a Sfântului Gheorghe, s-a refăcut structura de rezistenţă a bisericii şi s-a reparat şi curăţat pictura. În anul 2005 s-a schimbat integral acoperişul, deoarece era degradat şi ploua în biserică. La biserica de la Ibăneşti s-au achiziţionat străni noi, sculptate din stejar, s-au turnat trotuare în jurul bisericii, s-a tencuit decorativ exteriorul, iar în prezent se lucrează la gardul de împrejmuire a cimitirului şi a bisericii parohiale. Parohia Ibăneşti este inclusă în Proiectul 'Alege Şcoala!', iar la parohia Mânzaţi există două familii care beneficiază de programul 'Braţele părinteşti', care se derulează prin intermediul Sectorului social-filantropic şi misionar al Episcopiei Huşilor. Parohia Ibăneşti are un parteneriat cu Şcoala Ibăneşti, în cadrul căruia sunt organizate pelerinaje la mănăstiri sau obiective turistice. 'De când am venit în parohie, am căutat să intensificăm programul liturgic, acţiunile social-filantropice şi catehetice la nivelul parohiei. Ne-am axat pe tinerii parohiei, cooptându-i în diferite programe catehetice naţionale, dar şi parohiale. În cadrul grupului de cateheză, care cuprinde peste 40 de copii, s-a înfiinţat trupa de teatru 'Micii evanghelişti'. Membrii trupei de teatru prezintă scenete cu ocazia hramului bisericii, la sărbătoarea Naşterii Domnului şi la Învierea Domnului. Copiii noştri au câştigat locul al II-lea la Concursul 'Copilul învaţă iubirea lui Hristos', însă câştigul lor cel mai mare a fost descoperirea dragostei faţă de aproapele aflat în suferinţă şi mai ales în singurătate, proiectul nostru adresându-se bătrânilor singuri şi bolnavi din parohie', a spus pr. paroh Ionuţ Dima. 

Reparaţii şi dotări cu obiecte liturgice la biserica din Mânzaţi

Din luna februarie a anului 2007, pr. Ionuţ Dima suplineşte parohia 'Sfântul Nicolae' - Mânzaţi. Satul Mânzaţi este situat la cinci kilometri de Ibăneşti şi are în componenţă două biserici. Prima, unde sunt oficiate sfintele slujbe, datează din anul 1887, iar a doua a fost ridicată în anul 1761 şi se află în stare de degradare, fiind monument istoric. Parohia Ibăneşti mai are în componenţă filia Sfinţii Arhangheli - Puţu Olarului. În acest cătun există o biserică din 1968. Lucrările de reparaţii la acest sfânt lăcaş au început în anul 2008, când a fost racordat la energie electrică. 'Tot atunci s-a decopertat acoperişul, s-au tencuit pereţii şi s-au întărit cu plasă de Buzău. Acum suntem în faza de achiziţionare a unor icoane, întrucât biserica nu este foarte mare. La bisericile parohiilor Ibăneşti şi Mânzaţi s-au realizat tencuielile exterioare şi s-a vopsit acoperişul', a amintit pr. paroh Ionuţ Dima.

Articol aparut si preluat din cotidianul ,,Ziarul Lumina"

luni, 12 martie 2012

Astăzi se împlinesc 87 de ani de la nașterea celui care a scris “Cireșarii”.

Constantin Chiriță s-a născut în satul Puțul Olarului, comuna Ibănești, județul Tutova, pe 12 martie 1925. Este autorul unui foarte popular ciclu de romane pentru tineret intitulat “Cireșarii” (1956). Cele cinci volume au fost inspirate, potrivit lui G. G. Ursu, o altă personalitate bârlădeană, de locurile copilăriei sale. În “Bârladul - odinioară și astăzi” spunea despre Chiriță că “și-a visat prima oară «Cireșarii» pe meleaguri bârlădene, pe valea Similei și în pădurea Trestiana” și că în aceste cărți se regăsesc cele mai sugestive evocări ale Colegiul Național “Gheorghe Roșca Codreanu”.
Constantin Chiriță a urmat primele șase clase liceale la “Gheorghe Roșca Codreanu”, iar ultimele două la București. A început cursurile Facultății Politehnice București, dar le-a abandonat în favoarea literaturii și jurnalismului, domenii în care a debutat în 1949. A colaborat cu mai multe ziare și reviste literare, sociale și politice din țară și este autorul a numeroase romane, cele mai multe fiind dedicate tineretului. Cel mai cunoscut roman al său, “Cireșarii”, a fost ecranizat și a înregistrat un real succes.
Constantin Chiriță s-a stins din viață în Germania, în orașul Königswinter, la vârsta de 66 de ani.

marți, 15 noiembrie 2011

Lucrari de infrumusetare

Lucrarile de infrumusetare a exteriorului bisericii cu hramul ,,Sf. Nicolae"din satul Ibanesti au luat sfarsit. Anul acesta 2011 cu ajutorul lui Dumnezeu,dar si al enoriasilor nostri ,,care iubesc frumusetea casei" lui Dumnezeu am reusit sa redam frumusetea bisericii pe care a avut-o in data de 18 noiembrie 1934 cand a fost sfintita de catre vrednicul de pomenire Preasfintitul Nifon Criveanu, sub pastorirea parintelui Buta Emil.
Lucrarile s-au efectuat in regie proprie si au constat in turnarea unui trotuar din betonin jurul bisericii, s-a tencuit exteriorului cu tencuiala decorativa, s-a batut bagdadia cu lambriu decorativ si s-au montat icoanele hramului si a celor doisprezece apostoli.

2007


2011


2007


2011